Te-aștept de Sărbători, în plină iarnă,
Cu fulgi de nea în palme și în păr,
Cu bradul strălucind, în fiecare seară,
Cu inima deschisă către cer!
Adu-mi, cadou, un zâmbet de copil,
O mică bucurie ascunsă-ntr-o colindă,
O-mbrățișare caldă, cu trupul tău fragil,
O lacrimă de dor, privită în oglindă!
Te-aștept cu masa plină de speranță,
Cu focul încălzind a vieții poezie,
Cu flori și gutui coapte la fereastră,
Cu sufletul strigând după copilărie!
Vine decembrie peste țara noastră,
Să ne-mbrăcăm frumos și să sărbătorim,
Să ne-amintim de toți cei ce-au plecat de-acasă,
Să ne jelim eroii și să îi cinstim!
Cei rămași singuri să iasă la poartă,
Să le zâmbească trecătorilor pe drum,
Să-și amintească de viața lor frumoasă
Și de mărinimia sufletului bun!
Cei tineri să-și păstreze voioșia,
Să creadă cu tărie în dreptate,
Să nu abandoneze România,
Pământul unde s-au născut, pentru eternitate!
Vine decembrie, cu mantia sa albă, de zăpadă,
Cu inima deschisă s-o îmbrățișăm,
S-o invităm în fiecare zi la joacă
Și-n seara de Crăciun s-o colindăm!
Mă-mbrac în alb, în anotimpul rece,
Să mă ascund prin fulgii de zăpadă,
S-arunc cu bulgări în timpul care trece,
S-aştept, din nou, copilăria să mă vadă!
Păşesc pe alb, în ţara de poveste,
Acolo unde zâmbetele strălucesc,
Aştept cu-nfrigurare marea veste,
De la colindători cu har dumnezeiesc!
Mă-mbrac în suflet alb, în seara de Crăciun,
Să ningă liniştit pe bradul bucuriei,
Să mi-amintesc de tot ce-a fost mai bun,
Atunci când respiram duhul copilăriei!
Păşesc pe luciul zilelor de gheaţă,
În urma mea văd urmele de dor,
Atât de multe chipuri s-au schimbat la faţă,
Atât de multe inimi aşteaptă al lor zbor!
Fulgii de nea se-ntorc acasă,
În anotimpul plin de bucurie,
Ar vrea să-i invităm cu noi la masă,
Ca să ne-aducă har şi armonie.
Să îmbrăcăm în alb căsuţa noastră,
S-aprindem focul şi să povestim,
Să aşteptăm copiii la fereastră,
Colinda magică în suflet s-o primim!
Fulgii credinţei se întorc acasă,
Cei rătăciţi revin la vatra lor,
Povara-nstrăinării pe umeri îi apasă,
Departe de cei dragi s-ar fi topit de dor.
Brăduţul de Crăciun să strălucească,
S-adune-n jurul său copiii fericiţi,
Cu zâmbete să-mpodobim întreaga viaţă
Şi să simţim magia de a fi iubiţi!
Colindă-mă, te-aştept la aceeaşi fereastră,
de dorul tău mă-ntorc mereu acasă,
topind în suflet sloiuri de gheaţă.
Bucură-mă, la fel ca altădată,
atunci şi acum sunt deodată,
doi fulgi de nea într-o viaţă curată.
Ninge-mă, sunt Omul de Zăpadă,
aştept cu nerăbdare copiii să mă vadă
şi în magia iernii să mai creadă…
Iartă-mă, puţin din mine te mai ştie,
în fiecare an trăiesc o mare bucurie,
te-aştept în seara de Crăciun, copilărie!
Vasile Cucu - Blog 