Tag Archives: Pasti

E timpul nostru

22 apr.

Acum e timpul pentru rugăciune,

Când gândurile tac și sufletul vibrează;

Acum e timpul pentru plecăciune,

Pentru credința care ne înnobilează.

Povestea noastră merge mai departe,

Cu fiecare Paști zidim templul iubirii,

Suntem atât de mulți și-atât de-aproape,

Veniți să-mpărtășim miracolul Luminii.

Flacăra vie ne sfințește locul,

Ne bucurăm de lume și de viață,

Pe-acest Pământ noi ne trăim sorocul

Și-n Ceruri timpul veșnic ne așteaptă!

De Paști

1 mai

De Paști, în Ceruri, liniștea-i totală,

Îngerii stau tăcuți și-ascultă omenirea,

Cum lui Hristos i-aducem slavă

Și ne rugăm să ne aducă mântuirea!

De Paști, o lume-ntreagă cântă,

Despre viața veșnică și Înviere,

Copiii-nvață despre Sărbătoarea Sfântă,

Despre iertare, dragoste și mângâiere!

De Paști, Pământul strălucește,

Cerul se oglindește în sufletul curat,

În noaptea lungă doar lumina ne călăuzește

Și ne-amintește că Hristos a Înviat!

Credință

26 apr.

Credința în mai bine e pusă la-ncercare,

Necazurile vieții ne copleșesc voința,

În noaptea rațiunii lumina nu răsare,

La poarta-nțelepciunii cerșește neputința!

 

Credința-n libertate călăuzește gândul,

Ne îndreaptă pașii spre un alt decor,

Cândva, la fericire, o să ne vină rândul,

Cândva, de viața asta, o să ne fie dor!

 

Credința în dreptate ne întărește trupul,

Determinarea noastră dă vieții un alt curs;

Pe cei ce ne-amăgesc o să-i doboare vântul,

Pe cei ce ne iubesc îi prețuim nespus!

 

Credința în iubire ne înflorește viața,

Muguri de suflet se desfac vioi,

Vlăstarele luminii așteaptă dimineața,

Să dezmorțească trupul și dragostea din noi!

 

Credința în iertare ne înnobilează,

Transformă omenirea într-un loc mai bun;

De Paști lumina sfântă ne eliberează,

Privind la lumânarea ce arde din străbuni!