Etichetă: poezie
-
Rapsodia

M-am întâlnit, din întâmplare, cu frumoasa Rapsodie, În parcul cu sufletele înflorite, Luminat de razele privirilor îndrăgite. M-am îndrăgostit de farmecul său, De ochii dulci ai creației, De chemările inspirației. Am petrecut împreună ani și ani, Într-o continuă confesiune, Într-o admirabilă comuniune. Am râs și am plâns împreună, Într-o minunată comunitate, Pentru elogiul zilei de…
-
Izvorul

La izvorul sufletului vin sentimentele, să-și potolească setea de viață, să se revigoreze în fiecare dimineață. Cântecul naturii le cheamă departe, în poienița plină cu flori, în care să culeagă sublimii fiori. Razele de soare le înfloresc trăirile, desfac către oameni petale de inimi, invitându-i să simtă mireasma iubirii. La izvorul sufletului se adună oamenii,…
-
Răsare iubirea

Primăvara răsare iubirea, în ochii celor dornici de lumină, în sufletul amorțit de prea multă odihnă. Își înalță spre cer tulpina firavă, răzbate prin crusta de gheață a minții, străbate prin colțurile umbroase ale ființei.
-
Ignatul

De Ignat voi tăia Cerul, în două, să curgă din el sângele albit de credință, să ningă din sufletele celor trecuți în neființă! Voi scotoci prin măruntaiele Infinitului, în căutarea inimii nemuritoare, ce se hrănește cu viața trecătoare.
-
Împărăția naturii

Pictează-mă, toamnă, c-un pastel aromat, Fă-mă să simt noblețea naturii, Aș vrea să fiu măcar o zi împărat, Să port pe umeri bogăția lumii!
-
Rădăcini

Rădăcinile trecutului mă trag în jos, spre adâncul sufletului, unde mă așteaptă amintirile. Mă întorc în timp, undeva departe, în locul cu flori adolescentine, în care să resimt fiorii inocenței. Revăd chipuri dragi, prietenoase, cu care-am împărțit, cândva, timpul și ne-am bucurat de fiecare clipă. Revăd grădinarii cultivării înțelepciunii, împovărați de anii tot mai grei,…
-
Ancorat

Pe țărmul mării mă cheamă apusul, când razele de soare se sting pe trupul ud, când vântul adie, șoptindu-mi răspunsul la întrebarea vieții, născută demult!
-
Imaculată

O rochie albă, de mireasă, se plimba prin parcul înverzit, spre uimirea florilor fără pereche; petalele colorate păleau în fața ei, neînțelegând splendoarea imaculatului.

