Visul tău te strigă, urmează-l cu putere,
pe vârf de munte sau pe marea largă,
prin umbrele nopții sau sub clar de lună,
oriunde te cheamă!
Dorul tău te strigă, ascultă-l în tăcere,
când prea multă durere te doare,
când prea multă nepăsare te-apasă,
oricând îți vorbește!
Iubirea ta te strigă, nu te teme,
pășește dincolo de singurătate,
urmeaz-o cu putere și-ascult-o în tăcere,
oriunde te-ar cere!
Mi-e dor de tine, mi-e dor de mine,
când amândoi zâmbeam pentru noi,
mi-e dor de-o privire, plină de iubire,
când toamna revine cu tristele ploi.
Mi-e dor de soare, mi-e dor de mare,
când pășeam desculți pe visele moi,
mi-e dor de visare, mi-e dor de uitare,
când Luna era puntea noastră spre zori.
Mi-e dor de plimbare, de-a ta chemare,
când parcurile verzi se umpleau de flori,
mi-e dor de lumină, de viața senină,
când pe cerul albastru pictam zeci de culori.
Mi-e dor de tăcere, de-a ta mângâiere,
când vorbele dormeau în liniștea noastră,
mi-e dor de iubire, de despărțire,
când, suspinând, mă priveai la fereastră.
Când zorii vin, luna dispare,
Farmecul ei se stinge încet,
Parcă ar fi o stea căzătoare
Ce fuge grăbită din propriul concert.
Îmi pierd privirea pe bolta întinsă,
Iubirea din noapte-o aud în ecou,
Dorinţa din mine e încă nestinsă,
Oricând, pentru tine, m-aş naşte din nou.
Când norii vin, bucuria dispare,
Lumina se-ascunde în inima ta;
În braţe te strâng şi soarele-apare,
Doar zâmbetul tău are formă de stea.
În ochii tăi, văd mereu chemarea,
Sunt râul sălbatic ce fuge spre mare;
Te-aştept, iubito, s-aduci evadarea,
Când noaptea se lasă şi luna răsare!
Dansez cu vântul, pe o plajă,
Sunt singur, hoinărind prin lume,
Sufletul meu, cuprins de-o vrajă,
Strigă spre valuri al tău nume.
Te-aştept să vii din zările albastre,
S-aud din mare glasul tău,
De-atâta dor şi buzele-mi sunt arse,
Doar un sărut le-ar vindeca din nou!
Tu eşti povestea vântului de vară,
Ce-mi mângâie obrajii neîncetat,
Cu tine aş dansa o viaţă-ntreagă,
Pe plaja unde timpul ne-a uitat!
Vasile Cucu - Blog 