Tag Archives: oameni

Vis de iarna

14 feb.

Iarna3

Visăm frumos cum fulgii ne-nconjoară,

Căzuţi din albul paradisului din cer,

Visăm la timpul de odinioară,

Când ne-ncălzeam cu râsete în ger.

 

Visăm la fericirea în amintiri uitată,

Când timpul ne-aştepta să fim copii,

Visăm la bucuria de Sărbători redată,

Când la fereastră ascultam colindele târzii.

 

Visăm la noi, fără singurătate,

La începutul vorbelor de-amor,

Visăm la dialoguri spuse-n şoapte,

Când inimile noastre fremătau de dor.

 

Visăm la îngeri rechemaţi de soartă,

Veniţi pe lume ca să îi iubim,

Visăm la oameni înălţaţi prin faptă,

Veniţi să ne înveţe cum să dăruim.

 

Visăm frumos la fulgii ce coboară,

Cum se aşează peste noi cuminţi,

Simţim cum sufletul se înfioară,

Când se topesc în palmele fierbinţi!

Plugusorul „Sperantei”

31 dec.

Aho, aho, copii şi fraţi,

Părinţi, rude şi cumnaţi,

Oameni simpli adunaţi,

Staţi puţin şi nu plecaţi,

Pe site-uri nu navigaţi,

Ci cuvântul mi-ascultaţi!

 

Mâine anul se-înnoieşte,

Pluguşorul se porneşte

Şi începe a umbla,

Pe la case-a colinda:

Iarna-i grea? Ce glumă bună! 🙂

Aştept să ningă de vreo lună,

Cică iarna nu-i ca vara,

Dar pare ca primăvara!

Am avut un an nebun,

Cu 15 grade de Crăciun,

Câmpuri pline de mioare

Şi ciobani râzând la soare!

 

Ia mai mânaţi măi flăcăi,

Să se-audă peste văi,

S-o trezim pe Iarna Grea,

S-arunce cu fulgi de nea!

Sunaţi măi din zurgălăi,

Hăăăi, Hăăăi!!!

 

Anul ce s-a încheiat,

Mare lucru ne-a `nvăţat:

Cu speranţa de mai bine,

Vreme trece, vreme vine!

Pentru „sfânta” Lamentare,

S-aprindem o lumânare,

S-aşteptăm cuminţi Potopul,

Să cadă din cer Norocul!

Da, să terminăm cu munca,

Să rămânem doar cu ţuica,

Să sperăm că va fi bine,

Într-o altă Românie,

Fără hoţi şi şarlatani,

Fără fiţe şi golani,

Fără iarnă „pe uscat”

Şi cu gâtul însetat! 🙂

 

Ia mai mânaţi măi flăcăi,

Să se-audă peste văi,

Să trezim Apocalipsa,

Ca să nu-i mai simţim lipsa!

Sunaţi măi din zurgălăi,

Hăăăi, Hăăăi!!!

 

Anul Nou la uşă bate,

O să vină cu de toate,

Mai ales cu veselie

Şi cu multă „nebunie”,

C-aşa-i Românul, măi frate,

Bun la tot şi prost în toate,

Când ceva-l nemulţumeşte,

Iese-n stradă şi răcneşte,

Iar dacă e frig afară,

Stă în pat şi se „răscoală”! 🙂

Hai să nu ne agităm,

Că nimic nu rezolvăm,

Mai bine să cugetăm,

Din greşeli să învăţăm!

Să ne fie casa Casă,

Să ne fie masa Masă,

Să ne fie ţara Ţară,

Să n-o iubim doar „de-afară”,

Să ne fie viaţa Viaţă,

Daţi-o naibii de speranţă,

Căci e ultima ce moare,

De oameni în cot o doare!

Să-i facem cu toţi în ciudă,

Să nu-i mai suflăm în strună,

Să-i zicem o urătură,

Toţi, în cor, cu voie bună! 🙂

 

Ia mai mânaţi măi flăcăi,

Să se-audă peste văi,

Să trezim în noi Credinţa

De a ne-ntări Voinţa!

Sunaţi măi din zurgălăi,

Hăăăi, Hăăăi!!!

Viaţă scumpă, nu în bani,

La Anu’ şi La Mulţi Ani!

Dreptatea

15 nov.

Dreptatea se târăşte pe pământul pustiit,

îngenuncheată de rănile neputinţei;

strigă zadarnic spre cerul stăpânit de vulturi,

vocea i se izbeşte de ziduri!

Unde sunt locuitorii acelui tărâm de vis,

în care omenia era regina virtuţii?

Unde sunt îngerii căzuţi din Paradis,

care s-ocrotească până la final părinţii?

Dreptatea răsuflă cu greu,

pe câmpul înnegrit de promisiuni putrezite;

aerul lumii este otrăvit,

plin de speranţe neîmplinite.

Unde o fi conştiinţa-mpăcată,

care să-i vorbească societăţii?

Unde or fi oamenii cu inima curată,

care să-i întindă o mână Dreptăţii?

Vertical

27 iul.

Am învăţat să merg cu capul sus,

Să nu m-aplec după iluzii,

Departe gândurile mele s-au tot dus,

Fugind de-ale lumii de azi infuzii!

 

Sunt un bolnav ce nu vrea ajutor,

M-am săturat de-otrava din injecţii,

Ai mei concetăţeni m-aşteaptă-n abator,

Pentru idei rebele au pregătit corecţii!

 

Mi-e trupul încărcat ca trenul într-o gară,

Car dintr-un loc într-altul a lumii nebunie,

Din casa mea de vise sunt zilnic dat afară,

Să fiu mereu eu însumi, devine utopie!

 

Merg singur pe cărarea de oameni părăsită,

În mine arde setea de-a ajunge la izvor,

Am un răspuns la întrebarea ce nu a fost rostită:

Trec vertical prin viaţă şi nu mă tem să mor!

Dincolo de gânduri

22 mart.

Stau cocoţat pe poarta ce desparte cele două lumi şi privesc, când într-o parte, când în cealaltă.

În lumea gândurilor este agitaţie mare, se succed cu repeziciune o sumedenie de oameni, locuri, fapte, vorbe, ca într-un film făcut din mii şi mii de secvenţe scurte. Creierul uman este un regizor desăvârşit. Din tot ce a văzut şi învăţat în viaţă, reuşeşte să creeze  „scenarii” şi să le „materializeze” în imaginaţia omului cu o viteză uluitoare. Din păcate, sau din fericire, foarte puţine prind contur şi în viaţa reală, cea în care omul acţionează. Cu siguranţă omul nu trăieşte într-o singură viaţă, doar într-o singură lume, cea fizică. Nuuuu… În fiecare clipă, el trăieşte în lumea gândurilor sale, acolo unde le poate transforma virtual în acţiunile pe care şi le doreşte. Rămân doar în imaginaţia sa, dar din multitudinea de secvenţe de viaţă imaginare poate că unele vor deveni realitate. Important este să crezi că vor putea deveni realitate. Să crezi cu tărie înseamnă să-ţi imaginezi de nenumărate ori cum va fi ceea ce vrei să fie, să laşi „regizorul” din capul tău să-şi facă treaba, aşa cum ştie el s-o facă:  gânduri după gânduri, secvenţă după secvenţă, viaţă virtuală după viaţă virtuală. Astfel, poţi trăi nu doar o viaţă, ci două sau câte „vieţi” doreşti. Poţi fi oricare personaj din acelaşi film, astfel încât să trăieşti viaţa oricărui personaj. Cine te opreşte?

În partea cealaltă a porţii, văd lumea de dincolo de gânduri…Fără gânduri nu există nimic din ceea ce ştim. Există tot ceea ce nu ştim, ceea ce nu am văzut şi nu am învăţat. Există sentimente, există suflet. Nu sunt nici bune nici rele, pentru că nu există gânduri bune sau rele, care să le influenţeze. Există pur şi simplu, pentru că el, Sufletul, a fost acolo de la început, deodată cu „regizorul” din capul nostru. Sufletul nu creează „scenarii”, nu imaginează, nu are nevoie de vieţi imaginare. El are nevoie de viaţă reală, de singura viaţă pe care a creat-o. Faţă de „regizorul” creier, el este un altfel de „regizor”. El joacă rolul principal în filmul pe care l-a pregătit demult, atunci când era într-o altă lume, dar la fel de reală precum este şi lumea fizică în care-şi joacă rolul. Un rol, o viaţă, un Dumnezeu…De ce am avea nevoie de plural? Nu este suficient singularul? Am un suflet, un rol într-o viaţă, un Dumnezeu pentru toate lumile în care nu am cum să fiu în acelaşi timp. Nu sunt în acelaşi timp în toate lumile posibile, deoarece nu-mi doresc să fiu, să am mai multe roluri în acelaşi timp. Îmi doresc să joc fiecare rol la timpul său, rol după rol…

Cocoţat pe poarta dintre cele două lumi, le privesc pe amândouă şi mă amuz văzându-i pe cei doi „regizori” cum încearcă, în mod diferit, să devină Creatori. Atunci când nu mai înţelegi nimic din ceea ce vor să facă ăştia doi într-o simplă viaţă, mai bine stai cocoţat pe poartă. Să nu te miri dacă vezi mulţi nebuni sărind gardul dintr-o parte într-alta! Sunt mulţi cei care n-au aflat de existenţa porţii!

Mai are rost să ne întrebăm cine este Stăpânul Porţii? Mai degrabă m-aş întreba dacă joacă doar rolul lui sau pe toate!

Emotie

1 feb.

Se apropia momentul în care copilul trebuia să intre pe scenă, pentru a recita poezia. Aştepta cuminte, aşezat pe scaunul său, privind la colegul care era în centrul atenţiei. Toţi cei din sală priveau „actorul” principal, îi sorbeau fiecare cuvânt, fiecare răsuflare… Văzând ceea ce se petrece în sală şi cât de greu îi este colegului său să ducă la bun sfârşit momentul artistic, începu să devină neliniştit: îşi mişca frecvent mâinile şi picioarele, vrând parcă să se ridice în picioare şi să iasă afară. Inima începuse să-i bată mai repede, simţea furnicături în tot corpul şi trăgea tare aer în piept. Clipele care se scurgeau, până să-i vină rândul, le simţea în zvâcnirile tâmplelor sale şi ar fi vrut să poată fugi de ele. Nu putea, momentul său venise.

În timp ce publicul aplauda pe cel care tocmai terminase, el se ridică de pe scaun şi începu să păşească spre centrul scenei. Paşii erau greoi, parcă i se muiaseră picioarele şi nu mai avea puterea de a ajunge în locul stabilit. Inima îi bătea cu putere, vrând parcă să-i sară din piept! Se gândea necontenit la primul vers, îl repeta întruna pentru a nu-l uita, fiindcă de el depindea succesul sau eşecul său. Îi era frică să nu rateze începutul poeziei, să nu se facă de râs în faţa atâtor oameni. Deodată se făcu linişte în sală, toate privirile fiind aţintite asupra sa.

Copilul respira cu putere, fiind parcă gata să izbucnească în plâns. Înghiţi în sec şi începu să recite: la început mai nervos, repede, apoi din ce în ce mai liniştit, cu intonaţie, transmiţând din ce în ce mai mult emoţia poeziei. Emoţia mesajului din versuri lua încet locul emoţiei micului artist. Versurile curgeau de la sine, dornice să nu mai fie spuse doar la repetiţie ci în faţa publicului.

Cu obrajii roşii de emoţie, cu sufletul în gât şi cu privirea aceea nevinovată, copilul rostea fiecare cuvânt ca şi cum de asta ar fi depins viaţa lui, ca şi cum  de acest moment ar fi depins fericirea sa în viaţă… La final, când toată sala a început să aplaude, toate emoţiile sale s-au transformat în lacrimi, de bucurie sau de eliberare din tensiunea care-l măcina în interior.

Cât de greu a fost, însă cât de frumos! Oamenii din sală au trăit împreună cu el emoţia purităţii, a sincerităţii şi  a bucuriei de a duce cu bine până la final un lucru, oricât de neînsemnat ar părea el. Emoţia te face să trăieşti altfel clipa, într-un mod cu totul diferit faţă de celelalte clipe, obişnuite. Emoţia înseamnă o altfel de viaţă, mai intensă, mai frumoasă…Ce poate fi mai frumos decât un copil emoţionat spunând o poezie?

Locul iubirii

8 dec.

Cât de departe am fost? Nu mai departe de cât m-au putut duce picioarele, maşina sau avionul, în locuri nevăzute de mine, dar cunoscute de mulţi alţii. Am mers în căutarea acelui loc de vis, pământul făgăduinţei, unde visele să devină realitate. Am crezut că există un astfel de loc, ca un Colţ de Rai, unde să stai şi să stai, pentru a fi împlinit,  pentru a fi fericit. Pentru a fi iubit? Aşa ar fi trebuit, pentru a putea fi fericit. Mi-am zis că mai întâi ar trebui să iubesc eu, să dau înainte să primesc, pentru că lucrurile nu se întâmplă pur şi simplu pe lumea asta, orice efect având o cauză. Aşadar, am dorit să devin o cauză a iubirii şi-apoi să-i simt efectul: ofer iubire-primesc iubire-ofer iubire şi aşa mai departe. Şi chiar dacă nu primesc, tot e important să ofer, pentru că fără iubire nu rezistă nicio fericire! Cum să fii fericit fără să iubeşti şi să fii iubit? Pentru ce folos? Doar pentru a fi? Sună prea egoist!

În locul mult visat, al mult doritei fericiri, m-am întrebat, aşadar,  ce să iubesc? Orice, mi-am zis, important fiind să iubesc ceva pentru a-mi „asigura” fericirea pe viaţă. Locul ideal, societatea ideală, fericirea plutind în aer, respirabilă, lipsind doar acel „ceva” de iubit. Atunci, i-am dat „poruncă” sufletului meu:

–         Iubeşte! Ai atâtea lucruri minunate în jurul tău şi atâţia oameni…Iubeşte!

–         Nu pot aşa, la comandă! Totul mi-e străin, am nevoie de timp ca să creez o legătură emoţională.

–         Sufleţelule, n-avem timp de pierdut, trebuie să iubeşti! Eu mă ocup cu respiratul fericirii, iar tu cu găsitul iubirii!

–         Este nevoie de timp. Nu mă presa, te rog, mai întâi trebuie să trec peste despărţirile recente, care m-au afectat!

–         Te-au afectat? Ca să uiţi dezamăgirea, găseşte repede iubirea!

–         Nu despre dezamăgire e vorba! Mi-e dor de tot ce-am lăsat în urma paşilor tăi grăbiţi să plece într-o altă lume!

–         Am făcut-o pentru binele nostru…Să nu-mi porţi pică! Vei iubi din nou şi, atunci, fericirea va fi deplină: pentru trup şi pentru suflet, deopotrivă.

–         Poate, însă acum am nevoie de timp. Mi-e dor de-acasă!

–         Cât timp?

–         Nu ştiu…O viaţă?

Cât de aproape am fost? Fericirea căutată părea atât de aproape, însă era departe. Era departe de sufletul meu, de locul unde ar fi trebuit să fie. Am văzut-o, aproape că am atins-o, însă era o iluzie. Cum poţi să iubeşti o Fata Morgana? Chiar dacă raţiunea îţi spune că trebuie s-o iubeşti, sufletul nu te ascultă. El simte ce este bine pentru tine şi doar ascultându-i dorinţa poţi fi împăcat cu tine însuţi, poţi fi fericit.

Departe sau aproape, nu contează! Oricum aş spune, de fapt nu am fost exact în locul în care trebuia să fiu. Acela este locul „ales”, în care îmi doresc să trăiesc: exact în el, nici departe şi nici aproape. Vreau doar să fiu mereu acolo unde este locul sufletului meu, acolo unde el poate iubi. Ce poate fi mai frumos decât să iubeşti?

Omul modern

11 apr.

Privesc această Lume de Azi, în care am privilegiul să trăiesc şi mă întreb dacă aceasta este lumea pe care mi-aş fi dorit-o! Ceea ce înseamnă Prezentul aici, unde mă aflu, pentru majoritatea ţărilor de pe glob înseamnă Viitorul, adică vor trece foarte mulţi ani pentru a atinge acest nivel de dezvoltare şi de civilizaţie.  Oare schimbă această diferenţă de dezvoltare a societăţilor, mai mică sau mai mare, percepţia oamenilor faţă de timpul trăit, faţă de modul de viaţă? Putem pretinde că sunt mai fericiţi cei care trăiesc într-o societate mai dezvoltată, că au o percepţie diferită faţă de timp?

Dezvoltarea, progresul, standardele înalte de civilizaţie se ating prin muncă şi iar muncă… A munci înseamnă a fi ocupat, iar atunci când eşti ocupat timpul trece fără să-ţi dai seama! Când spunem că timpul a trecut foarte repede înseamnă că am avut multe lucruri de făcut şi nu am avut timp şi pentru altceva: pentru introspecţie, pentru judecăţi de valoare, pentru conştientizarea clipelor trăite sau, pur şi simplu, pentru a trăi pentru noi înşine…

Ceea ce văd de la înălţimea acestei coline este un oraş dezvoltat, modern, un oraş civilizat, în care oamenii sunt foarte ocupaţi, muncesc pentru a se putea bucura de acest standard ridicat de civilizaţie şi pentru care timpul trece foarte repede! Înclin să cred că percepţia  oamenilor faţă de timp este diferită de la o ţară la alta, de la un oraş la altul, de la un loc la altul şi, poate cel mai important, de la un om la altul. Chiar dacă oamenii ar trăi la fel de mult, percepţia faţă de acest timp trăit ar fi diferită: cineva ar spune că viaţa sa a fost lungă, altcineva ar spune că a fost scurtă, altcineva nu ar spune nimic! Mă întreb: într-o ţară foarte săracă, unde foarte mulţi oameni stau şi nu fac mare lucru toată ziua, ba mai şi rabdă de foame, cum o fi ziua, scurtă sau lungă? Tot 24 de ore are o zi, dar mă întreb dacă percepţia oamenilor faţă de timpul unei zile este aceeaşi cu cea a celor din lumea dezvoltată, din lumea unde timpul înseamnă bani! Aceştia din urmă sunt foarte ocupaţi, orice secundă contează pentru ei şi trebuie valorificată, cuantificată în bani şi, la sfârşitul zilei, când vor fi satisfăcuţi de câţi bani au câştigat, vor spune: „Ce repede a trecut timpul, parcă abia a început săptămâna că s-a şi terminat!” Da, aşa este: parcă abia a început saptămâna, anul, viaţa, că s-a şi terminat!

Omul modern, civilizat, cu „pretenţii” de la viaţă, a ajuns la concluzia că timpul trece  prea repede şi, ceea ce este de neînţeles, el nu face nimic pentru a schimba ceva în modul lui de viaţă, pentru a schimba percepţia faţă de timpul trăit.  Omul modern acceptă cu bună ştiinţă să fie sclavul propriului confort, propriilor nevoi din ce în ce mai diversificate, propriilor frustrări, propriului orgoliu, propriei vanităţi şi chiar propriei laşităţi! Omului modern îi este frică! Îi este mult mai mult frică de a pierde ceva decât îi este frică unui om simplu, adesea sărac şi trecut prin multe încercări, care ştie că nu are mare lucru de pierdut.  Omul modern, civilizat, crede că poate plăti pentru a câştiga, sau cel puţin pentru a nu pierde, iar în schimbul banilor necesari pentru a face acest lucru va da propriul timp!

Continui să privesc tăcut spre oraş, acolo unde oamenii se grăbesc către nicăieri, doar se grăbesc pentru a-şi spune la sfârşitul zilei: „Ce repede a trecut timpul!”. Vor avea satisfacţia de a nu fi pierdut şi , poate chiar mai mult, de a fi câştigat ceva, de a-şi fi satisfăcut nevoile tot mai diversificate…

N-am timp

Mi-e capul plin de planuri ce-aşteaptă împlinire,

Trăiesc imaginar într-o lume mai bună,

Prezentu-i doar o treaptă spre tot ce se cuvine

A fi răsplata vieţii ce-mi stă la îndemână.

Văd doar cununi de lauri şi multă bogăţie,

Păşesc prin lumea mea cu nespusă mândrie;

Am luat tot ce-i mai bun de la democraţie,

Căci am crezut în ea cu atâta tărie!

Efortu-i trecător atunci când ai voinţă,

Iar timpul te-a născut ca să munceşti de zor;

Durerile se sting într-o mare dorinţă:

De-a fi mereu în viaţă un învingător!

N-am timp de prietenie sau de filosofie,

Sunt un robot organic c-un singur interes:

Îmi vreau răsplata-n viaţă, nu cred în nemurire,

Căci nu am cum să scap după atâta stres!…

Trăiesc imaginar în lumea avuţiei

Şi nu-mi salvez prezentul, de trudă sufocat,

Sacrific sănătatea pe altarul prostiei

Ce-ndeamnă pe tot omul să devină bogat!

Dialog cu Televizorul

16 feb.

Televizorul a devenit „prietenul” nr.1 al omului, deoarece petrecem cu el mai mult timp decât cu oricare alt prieten:

Tv: –  Bine c-ai venit acasă, că am foarte multe să-ţi spun! Ia telecomanda şi porneşte-mă!

–  Sunt obosit, n-am chef de prostiile tale!

Tv: – Te-ajut eu să te relaxezi, porneşte-mă! Îţi ofer cel mai bun divertisment!

–         În locul divertismentului tău de doi bani, mai bine dorm sau citesc o carte! N-am nimic de câştigat dacă stau gură-cască şi mă uit la tine!

Tv: –  Tinere, nu-mi place atitudinea asta! În primul rând că nu sunt  “de doi bani”, ci plăteşti mult mai mult pentru programele mele, iar în al doilea rând ai de câştigat foarte multe dacă mă urmăreşti!

–         Cum ar fi?

–         Poţi câştiga bani, dacă participi la concursurile anunţate şi, mult mai important, obţii informaţii preţioase!

–         Serios? Asta-i cea mai bună glumă! Informaţii preţioase zici?

–         Da! Afli ce se-ntâmplă în societate, peste tot în lume şi eşti la curent cu tot!

–         Tu eşti cumva „la curent” cu curentul, gazul, întreţinerea şi alte lucruri din viaţa mea?

Tv: –  Din viaţa ta? Ce treabă am eu cu viaţa ta? Eu am fost inventat de oameni ca să se uite ei la mine, nu eu la ei! Ia odată telecomanda aia şi porneşte-mă, că sunt plin de „surprize”!

–         Nu mă bate la cap, că nu te mai aprind niciodată!

Tv: –  Auzi la el, „niciodată”! Fără mine nu poţi trăi, n-are rost să te amăgeşti…Sunt invenţia secolului 20!

–         Şi de ce-ai fost inventat?

–         Eram pasul logic şi necesar după inventarea radioului. Eu sunt „radioul cu imagini”! Am fost creat din nevoia oamenilor de a comunica fără limite în spaţiu şi timp!

–         Eu nu cred în scopul tău „nobil”, ci cred mai degrabă că eşti o „unealtă” care serveşte interesele unor oameni care vor să profite de pe urma celor mulţi, care stau gură-cască în faţa ta!

Tv: –   Nu fi paranoic! Ai libertatea de a alege la ce programe te uiţi!

–         Sau dacă mă uit! Uite de-aia nu vreau să te-aprind, ca să nu cad în capcana manipulării tale!

–         Ce capcană, omule? Ai libertatea de a alege la ce să te uiţi!

–         Am libertatea să aleg din ceea ce mi se oferă, nu din ceea ce mi-aş dori eu…E o mică-mare diferenţă! Aici este capcana: atrageţi oamenii cu aşa-zisul „divertisment” şi le „băgaţi pe gât” (ca să le-ajungă-n cap) dezinformarea, manipularea, incultura, etc.

Tv: –  Stop, stop, că nu-i chiar aşa! Ceea ce difuzăm pe ecran este creaţia oamenilor, deci îi reprezintă! Aşa este lumea, bună sau rea, n-avem nicio vină pentru ceea ce se vede pe ecran…

–         Zău!? Dar din tot ce se întâmplă în lumea asta, bine şi rău, cine decide ce se dă pe post? De ce-ar trebui să văd o ştire morbidă în loc de una veselă, de ce să văd filme făcute de poporul X şi nu de Y, de ce să văd partizanii de partid  şi nu oameni neutri, de ce şi iarăşi de ce?

–         Oricine e liber să-şi facă  Televiziune şi să transmită ce vrea oamenilor!

–         Hai s-o lăsăm baltă cu „libertatea” fiecăruia de a face ce vrea! Între libertatea cuiva  de a vrea „să facă ce vrea” şi „libertatea” de a putea „să facă ce vrea” este o mare deosebire! Aici vorbim de interese financiare şi politice! Atât televiziunile private, cât şi cele aşa-zise „publice” (adică finanţate de noi, „păcălicii” cei mulţi) urmăresc să mă „exploateze”, în ideea de a obţine de la mine ceea ce-şi doresc ele!

Tv: –   Vor doar să te informeze şi să te distreze!

–         Vor să mă „informeze”, adică să mă manipuleze sau să mă dezinformeze, sau vor să mă „distreze”, adică să-mi creeze o anumită dependenţă de ele, pentru a deveni „credibile” ( prin obişnuinţa cu ele) atunci când vor vrea să fac ce-şi doresc ele ( de ex.: la alegeri, la donaţii, la cumpărături,  la „revoluţii”, etc.).

–         Ştii ceva? Sunt doar un Televizor, mă depăşeşte discuţia!

–         Tu eşti unealta Televiziunii, care este „unealta” lor!

Tv: –   De ce-ţi baţi capul? Distrează-te şi gata! Te rog, uită-te la ce-ţi pofteşte inima!

–         Dacă mai insişti, te arunc pe fereastră! Nu vezi că încerc să-mi „recâştig” libertatea?

–         Zău c-ai luat-o razna! Ce vină am eu în toată povestea asta?

–         Ai dreptate!…Doar eu te-am cumpărat!

–         Păi vezi?

–         Bine, spune-mi ce avem azi „în meniu”!?

Tv: –  Criza medicilor din ţară, care pleacă în străinătate…Atentat sinucigaş într-un aeroport, 35 de morţi şi zeci de răniţi (să vezi ce imagini!)…Gheţarii din zona artică se topesc în mod accelerat şi dispar, după 5000 de ani (cum de-au rezistat atâta timp?)…Bugetul de pensii este deficitar şi nu se poate autosusţine (4,3 milioane de salariaţi susţin 5,4 milioane de pensionari)…O femeie a fost sfâşiată de maidanezi, un analfabet a furat 1 milion de euro (dacă ştia să numere, oare fura mai puţin?), un călugăr a vrut să se sinucidă…Un copil a furat un calculator, a fost certat şi a vrut apoi să se sinucidă…Căderea unei bănci foarte mari din SUA a declanşat criza acolo şi apoi în toată lumea…Pretenţiile salariale la prima angajare au scăzut cu 50% din cauza crizei şi…

–         Gata! Ajunge!Dacă mai continui aşa, ori intru în depresie ori te-arunc pe fereastră!…

–         Păi de ce?! Sunt ştiri interesante!… Vrei filme?

–         Nuuu!! M-am lămurit! N-am găsit nimic de valoare, care să merite timpul meu…

Tv: –   Timpul tău? Oricum trece fără rost! Mai bine nu te gândeşti la nimic, doar stai şi priveşti!

–         Mda…Să stau şi să privesc…Ai dreptate! O să stau şi o să te privesc stins, ascultând liniştea timpului care trece, nealterat de televiziune!

A trecut şi „sfârşitul lumii”!

30 dec.

Iată că a trecut şi „sfârşitul lumii”, aşa cum au trecut multe altele înaintea lui…Au profitat toţi cei care au avut interesul să scoată pe piaţă şi să mediatizeze intens un astfel de „eveniment”, iar omul obişnuit, consumatorul de rând, a muşcat momeala, a înghiţit găluşca şi-i mulţumeşte lui Dumnezeu că nu s-a înecat, pentru că atunci chiar că s-ar fi adeverit „minunea”! De când s-a lansat zvonul apocaliptic şi până în ziua mult aşteptată (21.12.2012) au trecut câţiva ani, timp în care am consumat diverse „garnituri” pe acest subiect: ştiri, documentare, filme, cărţi şi orice altceva de „maxim interes” pentru public, dornic să nu moară fără să fie avizat despre anul, luna, ziua, minutul şi, dacă se poate, chiar secunda în care se va întâmpla acest lucru. Oare şi-a fixat toată lumea ceasul?

Văzând ce se întâmplă prin magazine în preajma zilei mult anunţate, aveam impresia că oamenii vor să cumpere chiar şi „sfârşitul lumii”, la reducere dacă se poate! Deşi majoritatea oamenilor ţi-ar fi spus că nu cred în povestea sfârşitului de lume, cred totuşi că în subconştientul lor a încolţit teama că s-ar putea să fie pentru ultima dată când se pot „răsfăţa” cumpărând tot ce le pofteşte inima şi, mai ales, stomacul! Vom auzi statisticile privind cumpărăturile din luna decembrie, însă realitatea a fost mult mai convingătoare, văzând pe viu „disperarea” oamenilor de a supravieţui, de a-şi face provizii pe o perioadă lungă de timp, ca să fie pregătiţi în cazul în care „sfârşitul lumii” ar dura ceva timp. Şi-or fi zis b(i)eţii oamenii că este singura lor şansă să moară sătui, ţinând cont de faptul că nu poţi muri de două ori…Eu ştiu destule persoane pentru care a venit deja sfârşitul lumii şi, într-o zi,  se va sfârşi şi lumea mea, însă nu ştiu când se va sfârşi prostia din lume, mitocănia, nepăsarea, invidia, manipularea, etc.

Tot timpul suntem „ţinuţi în priză” cu tot felul de prostii, cu micile sau marile  „evenimente”: sfârşit de lume, sfârşit de eră, sfârşit de mandat, sfârşit de criză, sfârşit de stoc, sau început de eră, început de guvernare, început de tehnologie, început de criză şi multe altele…Am impresia că începem să salivăm în mod inconştient atunci când se aprinde becul pentru marele sau micul „eveniment”. Nu are rost să generalizez, la scară mondială, acest tip de „dresaj”, însă cred că poporul român a trecut prea repede de la „mersul pe sârmă” la „datul din coadă”, „lătratul” în faţa uşilor cu promoţii, în timp ce „păpuşarii” şefi trag liniştiţi sforile manipulării, ale demagogiei şi ale îmbogăţirilor frauduloase!

A văzut cineva de Sărbători  oferte promoţionale la Cultură şi Educaţie? Doar politicienii au grijă ca în fiecare an să ofere buget „promoţional” (adică REDUS) pentru cei mai importanţi piloni ai dezvoltării unei naţiuni. În condiţiile subfinanţării Culturii  şi a Educaţiei unui popor, dar a suprafinanţării diverselor „culturi” şi a inculturii afişate în mass-media, vor apărea din ce în ce mai multe „evenimente” apocaliptice, inventate în scop comercial şi, mult mai grav, vor fi tot mai mulţi cei care vor „sta cu limba scoasă” şi care vor „da din coadă” nerăbdători să le consume.

Am observat chiar  o anumită frenezie în discuţiile purtate pe seama Apocalipsei, încât tind să cred că oamenii s-ar simţi mai confortabil dacă ar şti că mor toţi deodată! Există un sentiment de „solidaritate” în faţa acestui eveniment, adică o extrapolare a binecunoscutei zicale din popor „Să moară capra vecinului!”, în sensul de a-i muri nu doar capra ci şi oaia, vaca, porcul, găinile, şoarecii din pod şi, bineînţeles, să moară şi stăpânul casei cu toţi ai lui! Parcă altfel „se stinge” omul în astfel de condiţii, în care nu mai are regretul că alţii profită de pe urma lui, că duşmanii lui încă trăiesc sau că n-a apucat să-şi vadă copiii şi nepoţii care trăiesc în altă lume…Dacă s-a anunţat Sfârşitul Lumii, atunci să fie pentru toată lumea! Să se-ntâlnească cu toţii „dincolo” şi să-şi spună ce n-au apucat să-şi spună, fiind prea ocupaţi cu „datul din coadă” în faţa televizorului şi a magazinelor! Măcar acolo să fie mai înţelepţi, mai smeriţi şi să nu se mai calce în picioare la Poarta Raiului, aşa cum au făcut-o la uşa magazinelor cu promoţii. Iar dac-o fi s-ajungă careva (din greşeală) în purgatoriu, ar trebui să nu se sperie de perioada „detenţiei”, deoarece cu siguranţă va primi un discount, ca să nu uite „bunele” obiceiuri de pe Pământ!

Aşadar, să fim cu toţii sănătoşi şi voioşi, cel puţin până la următorul sfârşit al lumii! La Mulţi Ani!