Privesc pe cer cum timpul zboară departe,
prea departe de inimile noastre,
prea aproape de eternitate.
Îi place nemărginirea și liniștea,
s-a săturat de zbuciumul omenirii,
rămâne impasibil la oftatul iubirii.
Nu mai vrea să se joace cu noi, ca-n copilărie,
atunci când sufletul uriaș îl privea de sus,
atunci când ochii veseli îl așteptau la apus.
Nu mai vrea să fie hazliu,
ne privește tăcut, cu indiferență,
supărat, parcă, pe-a noastră existență.
S-au scufundat în mine atâtea sentimente,
Ca-ntr-un ocean avid de nemurire;
Timpul nu le-a salvat de dor și de regrete,
Doar le refuză raza de lumină.
Așteaptă în adâncuri o tresărire-a vieții,
Să le aducă iar la suprafață;
În noaptea lungă, rece, se roagă dimineții,
Să le trimită-n zori o urmă de speranță.
Vor fi sau nu salvate din tragica uitare?
Doar sufletul mai știe trăirile ascunse…
Cu picuri de lumină, pășind pe a lor cale,
Vor reveni la viață iubirile apuse!
Sursa foto: Google Images
Coroana anilor trăiți se-mbogățește,
Pe piedestalul vieții urci agale,
În fața ta apusul strălucește,
În urma ta răsar alte vlăstare.
Pe scena lumii ai dansat adesea,
Ai transformat tristețea-n bucurie,
Cu grație ți-ai afișat noblețea
Și-ai răspândit în jur doar armonie.
Frumoasele-anotimpuri îți colorează trena,
Alaiul celor dragi te emoționează,
Cu flori și vorbe dulci tu uiți cum trece vremea,
În sufletul curat păstrezi tot ce contează.
Nu te uita în urmă, nu regreta vreo clipă,
Continuă-ți urcarea spre bolta omenirii!
În pași de vals, sublim, iubirea te ridică
Și îți îndrumă ochii spre farmecul luminii.
Am vrut să zbor, dar m-au ținut legat,
mi-au închis visele în întuneric,
mi-au ars gândurile cu nepăsare,
mi-au ucis speranțele cu clipe otrăvite!
Am vrut să cânt, dar mi-au lipit buzele,
mi-au alungat notele de pe portativ,
mi-au sufocat ecoul sufletului,
m-au asurzit cu țipetele lumii!
Am vrut să te iubesc, dar te-au răpit,
mi-au răstignit sentimentele,
mi-au străpuns inima într-un apus
și m-au lăsat să mor, fără răspuns!
Vasile Cucu - Blog 