Tag Archives: ganduri

Dansul nostru

19 Mar

Dansează cu mine, printre muguri de ramuri,

printre raze de oameni și brațe de lanuri,

printre stoluri de flori si buchete de grauri,

printre stropi de apus și vuiete de valuri!

Dansează cu mine, pe câmpul cu vise,

pe-un tărâm fermecat de dorințe aprinse,

pe luciul de Lună, pe stele nestinse,

pe bolta întinsă peste inimi încinse!

Dansează cu mine, printre vorbe nespuse,

printre gânduri uitate și doruri ascunse,

printre chipuri mascate și priviri nepătrunse,

printre vieți picurate cu clipele smulse!

Anunțuri

Printre anotimpuri

9 Oct

poza-toamna1

Alerg pe covorul de frunze ruginii,

Tresar sub talpa mea culorile căzute,

Rămân în urmă clipele pustii,

Mă suflă-n faţă vântul gândurilor mute.

Pictez în mine chipuri îndrăgite,

Le-agăţ pe bolta sufletului meu,

Resimt atâtea doruri neîmplinite,

Oriunde aş fugi, mă urmăresc mereu.

Alerg spre armonia toamnei aromate,

Cu fructe coapte să-mi hrănesc răbdarea,

Aş vrea să mai revăd privirile uitate,

Să strâng în braţe oamenii şi marea!

Îmi caut încă locul printre anotimpuri,

Aş vrea să m-odihnesc la porţile tăcerii,

Să retrăiesc, în vis, acele timpuri

În care nu-mi păsa de ghearele uitării!

Vertical

27 Iul

Am învăţat să merg cu capul sus,

Să nu m-aplec după iluzii,

Departe gândurile mele s-au tot dus,

Fugind de-ale lumii de azi infuzii!

 

Sunt un bolnav ce nu vrea ajutor,

M-am săturat de-otrava din injecţii,

Ai mei concetăţeni m-aşteaptă-n abator,

Pentru idei rebele au pregătit corecţii!

 

Mi-e trupul încărcat ca trenul într-o gară,

Car dintr-un loc într-altul a lumii nebunie,

Din casa mea de vise sunt zilnic dat afară,

Să fiu mereu eu însumi, devine utopie!

 

Merg singur pe cărarea de oameni părăsită,

În mine arde setea de-a ajunge la izvor,

Am un răspuns la întrebarea ce nu a fost rostită:

Trec vertical prin viaţă şi nu mă tem să mor!

Dincolo de gânduri

22 Mar

Stau cocoţat pe poarta ce desparte cele două lumi şi privesc, când într-o parte, când în cealaltă.

În lumea gândurilor este agitaţie mare, se succed cu repeziciune o sumedenie de oameni, locuri, fapte, vorbe, ca într-un film făcut din mii şi mii de secvenţe scurte. Creierul uman este un regizor desăvârşit. Din tot ce a văzut şi învăţat în viaţă, reuşeşte să creeze  „scenarii” şi să le „materializeze” în imaginaţia omului cu o viteză uluitoare. Din păcate, sau din fericire, foarte puţine prind contur şi în viaţa reală, cea în care omul acţionează. Cu siguranţă omul nu trăieşte într-o singură viaţă, doar într-o singură lume, cea fizică. Nuuuu… În fiecare clipă, el trăieşte în lumea gândurilor sale, acolo unde le poate transforma virtual în acţiunile pe care şi le doreşte. Rămân doar în imaginaţia sa, dar din multitudinea de secvenţe de viaţă imaginare poate că unele vor deveni realitate. Important este să crezi că vor putea deveni realitate. Să crezi cu tărie înseamnă să-ţi imaginezi de nenumărate ori cum va fi ceea ce vrei să fie, să laşi „regizorul” din capul tău să-şi facă treaba, aşa cum ştie el s-o facă:  gânduri după gânduri, secvenţă după secvenţă, viaţă virtuală după viaţă virtuală. Astfel, poţi trăi nu doar o viaţă, ci două sau câte „vieţi” doreşti. Poţi fi oricare personaj din acelaşi film, astfel încât să trăieşti viaţa oricărui personaj. Cine te opreşte?

În partea cealaltă a porţii, văd lumea de dincolo de gânduri…Fără gânduri nu există nimic din ceea ce ştim. Există tot ceea ce nu ştim, ceea ce nu am văzut şi nu am învăţat. Există sentimente, există suflet. Nu sunt nici bune nici rele, pentru că nu există gânduri bune sau rele, care să le influenţeze. Există pur şi simplu, pentru că el, Sufletul, a fost acolo de la început, deodată cu „regizorul” din capul nostru. Sufletul nu creează „scenarii”, nu imaginează, nu are nevoie de vieţi imaginare. El are nevoie de viaţă reală, de singura viaţă pe care a creat-o. Faţă de „regizorul” creier, el este un altfel de „regizor”. El joacă rolul principal în filmul pe care l-a pregătit demult, atunci când era într-o altă lume, dar la fel de reală precum este şi lumea fizică în care-şi joacă rolul. Un rol, o viaţă, un Dumnezeu…De ce am avea nevoie de plural? Nu este suficient singularul? Am un suflet, un rol într-o viaţă, un Dumnezeu pentru toate lumile în care nu am cum să fiu în acelaşi timp. Nu sunt în acelaşi timp în toate lumile posibile, deoarece nu-mi doresc să fiu, să am mai multe roluri în acelaşi timp. Îmi doresc să joc fiecare rol la timpul său, rol după rol…

Cocoţat pe poarta dintre cele două lumi, le privesc pe amândouă şi mă amuz văzându-i pe cei doi „regizori” cum încearcă, în mod diferit, să devină Creatori. Atunci când nu mai înţelegi nimic din ceea ce vor să facă ăştia doi într-o simplă viaţă, mai bine stai cocoţat pe poartă. Să nu te miri dacă vezi mulţi nebuni sărind gardul dintr-o parte într-alta! Sunt mulţi cei care n-au aflat de existenţa porţii!

Mai are rost să ne întrebăm cine este Stăpânul Porţii? Mai degrabă m-aş întreba dacă joacă doar rolul lui sau pe toate!