Tag Archives: clipe

Dansul nostru

19 Mar

Dansează cu mine, printre muguri de ramuri,

printre raze de oameni și brațe de lanuri,

printre stoluri de flori si buchete de grauri,

printre stropi de apus și vuiete de valuri!

Dansează cu mine, pe câmpul cu vise,

pe-un tărâm fermecat de dorințe aprinse,

pe luciul de Lună, pe stele nestinse,

pe bolta întinsă peste inimi încinse!

Dansează cu mine, printre vorbe nespuse,

printre gânduri uitate și doruri ascunse,

printre chipuri mascate și priviri nepătrunse,

printre vieți picurate cu clipele smulse!

Anunțuri

Uitare

10 Iul

A mai trecut un an de când nu ne-am văzut,

În lumea asta mică nu-i loc pentru-amândoi,

Rămânem cu-amintiri dintr-un frumos trecut,

Când bucuria vieţii o împărţeam la doi.

 

A mai trecut un val peste nisipul rece,

Păşesc tăcut pe ţărm, fără să las vreo urmă,

Peste furia mării doar soarele mai trece,

Peste uitarea noastră doar dorul mai răsună.

 

A mai trecut un gând prin clipe efemere,

S-a stins încet pe bolta nepăsării,

La tine-a mai ajuns doar pulbere de stele,

Cu care să îţi vindeci rănile uitării.

 

A mai trecut un dor, printre atât de multe,

Rămâne doar ecoul strigătului său,

Păstrez o scoică-n suflet cu vuietele mute

Şi sper să te revăd, când o vrea Dumnezeu!

Emotie

1 Feb

Se apropia momentul în care copilul trebuia să intre pe scenă, pentru a recita poezia. Aştepta cuminte, aşezat pe scaunul său, privind la colegul care era în centrul atenţiei. Toţi cei din sală priveau „actorul” principal, îi sorbeau fiecare cuvânt, fiecare răsuflare… Văzând ceea ce se petrece în sală şi cât de greu îi este colegului său să ducă la bun sfârşit momentul artistic, începu să devină neliniştit: îşi mişca frecvent mâinile şi picioarele, vrând parcă să se ridice în picioare şi să iasă afară. Inima începuse să-i bată mai repede, simţea furnicături în tot corpul şi trăgea tare aer în piept. Clipele care se scurgeau, până să-i vină rândul, le simţea în zvâcnirile tâmplelor sale şi ar fi vrut să poată fugi de ele. Nu putea, momentul său venise.

În timp ce publicul aplauda pe cel care tocmai terminase, el se ridică de pe scaun şi începu să păşească spre centrul scenei. Paşii erau greoi, parcă i se muiaseră picioarele şi nu mai avea puterea de a ajunge în locul stabilit. Inima îi bătea cu putere, vrând parcă să-i sară din piept! Se gândea necontenit la primul vers, îl repeta întruna pentru a nu-l uita, fiindcă de el depindea succesul sau eşecul său. Îi era frică să nu rateze începutul poeziei, să nu se facă de râs în faţa atâtor oameni. Deodată se făcu linişte în sală, toate privirile fiind aţintite asupra sa.

Copilul respira cu putere, fiind parcă gata să izbucnească în plâns. Înghiţi în sec şi începu să recite: la început mai nervos, repede, apoi din ce în ce mai liniştit, cu intonaţie, transmiţând din ce în ce mai mult emoţia poeziei. Emoţia mesajului din versuri lua încet locul emoţiei micului artist. Versurile curgeau de la sine, dornice să nu mai fie spuse doar la repetiţie ci în faţa publicului.

Cu obrajii roşii de emoţie, cu sufletul în gât şi cu privirea aceea nevinovată, copilul rostea fiecare cuvânt ca şi cum de asta ar fi depins viaţa lui, ca şi cum  de acest moment ar fi depins fericirea sa în viaţă… La final, când toată sala a început să aplaude, toate emoţiile sale s-au transformat în lacrimi, de bucurie sau de eliberare din tensiunea care-l măcina în interior.

Cât de greu a fost, însă cât de frumos! Oamenii din sală au trăit împreună cu el emoţia purităţii, a sincerităţii şi  a bucuriei de a duce cu bine până la final un lucru, oricât de neînsemnat ar părea el. Emoţia te face să trăieşti altfel clipa, într-un mod cu totul diferit faţă de celelalte clipe, obişnuite. Emoţia înseamnă o altfel de viaţă, mai intensă, mai frumoasă…Ce poate fi mai frumos decât un copil emoţionat spunând o poezie?