Tag Archives: inima

La revedere

6 iul.

Prietene, mâinile noastre s-au strâns de despărţire,

în clipa în care timpul respira tăcut,

înghiţând cu greu tristeţea.

Prietene, ticăitul de ceas se auzea doar în inimă,

bătând tot mai puternic,

vrând să ascundă emoţia vorbelor iscusite.

Câte vorbe nespuse au rămas

ascunse după priviri neclintite?

Câte vorbe de duh, venite de Sus,

s-au oprit în văzduh înlemnite?

Doar mâna mai simte

căldura sufletului tău, învăluit în tăcere,

doar ea mai poate strânge în palmă

inevitabilul „La Revedere!”.

Reclame

Iubire fara cuvinte

18 mai

Soarele meu s-a ascuns printre nori,

Am nevoie de lumina din inima ta,

Amintirile noastre îmi dau mereu fiori,

Le văd în noapte sclipind ca o stea.

 

Cântecul nostru se-aude din nou,

Terasa-i goală, doar vânt şi ploi;

Aştept să mă strigi, ca-ntr-un ecou

În care să răsune iubirea din noi.

 

Întinde-mi mâna, râzând printre flori,

Să dansăm fericiţi pe-aleea tinereţii,

Zâmbetul tău are-atâtea culori,

Izvorând neîncetat din farmecul vieţii!

 

N-am cuvinte să-ţi spun cât te iubesc,

Sunt un strop de ploaie pe umărul tău,

În privirea ta doar raze găsesc,

Sunt nisipul de vară ce te-aşteaptă mereu!

Emotie

1 feb.

Se apropia momentul în care copilul trebuia să intre pe scenă, pentru a recita poezia. Aştepta cuminte, aşezat pe scaunul său, privind la colegul care era în centrul atenţiei. Toţi cei din sală priveau „actorul” principal, îi sorbeau fiecare cuvânt, fiecare răsuflare… Văzând ceea ce se petrece în sală şi cât de greu îi este colegului său să ducă la bun sfârşit momentul artistic, începu să devină neliniştit: îşi mişca frecvent mâinile şi picioarele, vrând parcă să se ridice în picioare şi să iasă afară. Inima începuse să-i bată mai repede, simţea furnicături în tot corpul şi trăgea tare aer în piept. Clipele care se scurgeau, până să-i vină rândul, le simţea în zvâcnirile tâmplelor sale şi ar fi vrut să poată fugi de ele. Nu putea, momentul său venise.

În timp ce publicul aplauda pe cel care tocmai terminase, el se ridică de pe scaun şi începu să păşească spre centrul scenei. Paşii erau greoi, parcă i se muiaseră picioarele şi nu mai avea puterea de a ajunge în locul stabilit. Inima îi bătea cu putere, vrând parcă să-i sară din piept! Se gândea necontenit la primul vers, îl repeta întruna pentru a nu-l uita, fiindcă de el depindea succesul sau eşecul său. Îi era frică să nu rateze începutul poeziei, să nu se facă de râs în faţa atâtor oameni. Deodată se făcu linişte în sală, toate privirile fiind aţintite asupra sa.

Copilul respira cu putere, fiind parcă gata să izbucnească în plâns. Înghiţi în sec şi începu să recite: la început mai nervos, repede, apoi din ce în ce mai liniştit, cu intonaţie, transmiţând din ce în ce mai mult emoţia poeziei. Emoţia mesajului din versuri lua încet locul emoţiei micului artist. Versurile curgeau de la sine, dornice să nu mai fie spuse doar la repetiţie ci în faţa publicului.

Cu obrajii roşii de emoţie, cu sufletul în gât şi cu privirea aceea nevinovată, copilul rostea fiecare cuvânt ca şi cum de asta ar fi depins viaţa lui, ca şi cum  de acest moment ar fi depins fericirea sa în viaţă… La final, când toată sala a început să aplaude, toate emoţiile sale s-au transformat în lacrimi, de bucurie sau de eliberare din tensiunea care-l măcina în interior.

Cât de greu a fost, însă cât de frumos! Oamenii din sală au trăit împreună cu el emoţia purităţii, a sincerităţii şi  a bucuriei de a duce cu bine până la final un lucru, oricât de neînsemnat ar părea el. Emoţia te face să trăieşti altfel clipa, într-un mod cu totul diferit faţă de celelalte clipe, obişnuite. Emoţia înseamnă o altfel de viaţă, mai intensă, mai frumoasă…Ce poate fi mai frumos decât un copil emoţionat spunând o poezie?

Locul iubirii

8 dec.

Cât de departe am fost? Nu mai departe de cât m-au putut duce picioarele, maşina sau avionul, în locuri nevăzute de mine, dar cunoscute de mulţi alţii. Am mers în căutarea acelui loc de vis, pământul făgăduinţei, unde visele să devină realitate. Am crezut că există un astfel de loc, ca un Colţ de Rai, unde să stai şi să stai, pentru a fi împlinit,  pentru a fi fericit. Pentru a fi iubit? Aşa ar fi trebuit, pentru a putea fi fericit. Mi-am zis că mai întâi ar trebui să iubesc eu, să dau înainte să primesc, pentru că lucrurile nu se întâmplă pur şi simplu pe lumea asta, orice efect având o cauză. Aşadar, am dorit să devin o cauză a iubirii şi-apoi să-i simt efectul: ofer iubire-primesc iubire-ofer iubire şi aşa mai departe. Şi chiar dacă nu primesc, tot e important să ofer, pentru că fără iubire nu rezistă nicio fericire! Cum să fii fericit fără să iubeşti şi să fii iubit? Pentru ce folos? Doar pentru a fi? Sună prea egoist!

În locul mult visat, al mult doritei fericiri, m-am întrebat, aşadar,  ce să iubesc? Orice, mi-am zis, important fiind să iubesc ceva pentru a-mi „asigura” fericirea pe viaţă. Locul ideal, societatea ideală, fericirea plutind în aer, respirabilă, lipsind doar acel „ceva” de iubit. Atunci, i-am dat „poruncă” sufletului meu:

–         Iubeşte! Ai atâtea lucruri minunate în jurul tău şi atâţia oameni…Iubeşte!

–         Nu pot aşa, la comandă! Totul mi-e străin, am nevoie de timp ca să creez o legătură emoţională.

–         Sufleţelule, n-avem timp de pierdut, trebuie să iubeşti! Eu mă ocup cu respiratul fericirii, iar tu cu găsitul iubirii!

–         Este nevoie de timp. Nu mă presa, te rog, mai întâi trebuie să trec peste despărţirile recente, care m-au afectat!

–         Te-au afectat? Ca să uiţi dezamăgirea, găseşte repede iubirea!

–         Nu despre dezamăgire e vorba! Mi-e dor de tot ce-am lăsat în urma paşilor tăi grăbiţi să plece într-o altă lume!

–         Am făcut-o pentru binele nostru…Să nu-mi porţi pică! Vei iubi din nou şi, atunci, fericirea va fi deplină: pentru trup şi pentru suflet, deopotrivă.

–         Poate, însă acum am nevoie de timp. Mi-e dor de-acasă!

–         Cât timp?

–         Nu ştiu…O viaţă?

Cât de aproape am fost? Fericirea căutată părea atât de aproape, însă era departe. Era departe de sufletul meu, de locul unde ar fi trebuit să fie. Am văzut-o, aproape că am atins-o, însă era o iluzie. Cum poţi să iubeşti o Fata Morgana? Chiar dacă raţiunea îţi spune că trebuie s-o iubeşti, sufletul nu te ascultă. El simte ce este bine pentru tine şi doar ascultându-i dorinţa poţi fi împăcat cu tine însuţi, poţi fi fericit.

Departe sau aproape, nu contează! Oricum aş spune, de fapt nu am fost exact în locul în care trebuia să fiu. Acela este locul „ales”, în care îmi doresc să trăiesc: exact în el, nici departe şi nici aproape. Vreau doar să fiu mereu acolo unde este locul sufletului meu, acolo unde el poate iubi. Ce poate fi mai frumos decât să iubeşti?

Iubire tomnatică

27 oct.

Te-aştept iubito, când toamna se  întoarce,

Să mă-nveleşti cu plete ruginii,

În pat să mă hrăneşti cu mere coapte,

Iar setea să mi-o stingi cu struguri aurii.

 

Covor de frunze-ţi voi întinde la picioare,

Desculţă să păşeşti spre inima-mi deschisă,

Îţi voi turna în cupă o magică licoare,

Din care să sorbi zilnic dragostea promisă.

 

Te-aştept iubito, când păsările pleacă,

De mână ne vom ţine, privind în urma lor;

Vom rămâne tăcuţi, sperând să se întoarcă

Iubirea de-altădată şi-al tinereţii zbor.

 

Cu paşi mărunţi vom merge prin parcul dezgolit,

Să ne-amintim de vara frumoasei tinereţi,

Iar toamna-mi va şopti cât de mult ne-am iubit,

Când am pornit pe drumul comunei noastre vieţi.

În ochii tăi

1 sept.

În ochii tăi privesc iubirea,

Senină ca un cer de vară,

În largul său mă pierd cu firea

Şi-aştept ca luna să răsară.

 

În ochii tăi se oglindeşte asfinţitul,

Un soare sângeriu îmi fierbe-n vene,

Câmpul cu flori de mac îşi invită iubitul

S-adoarmă-n patul clipelor eterne.

 

În ochii tăi se scurge-o noapte albă,

Sclipiri de stele ne înfierbântă gândul,

Inima ta-i o dulce mare caldă,

Prin care dragostea inundă tot pământul.

 

În ochii tăi văd cum e casa plină:

Copiii fericiţi se joacă-n voie,

Noi, doi îndrăgostiţi ţinându-ne de mână,

Purtăm în suflet tot ce-avem nevoie.

 

În ochii tăi se naşte dimineaţa,

Rămân un prizonier al fericirii,

Cu tine mi-aş petrece toată viaţa,

Trăind frumos un vis al nemuririi!