Ne-am trezit cu soarele la masă,
cu flori de măr la tâmple
și vlăstare de timp renăscute,
ne-am trezit flămânzi de aer proaspăt,
de viața ce curge prin apa de munte.
Ne-am hrănit cu liniștea pădurii,
cu raze de primăvară
și frunze din nou înverzite,
ne-am hrănit cu cântecul naturii
și cu-ale noastre doruri împlinite.
Ne-am culcat cu Luna printre gânduri,
cu sentimente evadate din trup
și fiori cuibăriți într-un suflet,
ne-am culcat pe timpul mamut,
sperând să ne trezim pe-o clipă de zâmbet.
Dragostea înfloreşte în inimi timpurii,
Când soarele străluceşte mai tare,
Când frumoase culori răsar pe câmpii,
Când cerul albastru se-odihneşte pe mare.
Dragostea înfloreşte în inimi târzii,
Când lumina lunii te vrăjeşte,
Când pe bolta lumii ard stele pustii,
Când sufletul de dor se-ofileşte.
Dragostea înfloreşte în inimi rănite,
Când lacrimi de ploaie udă pământul,
Când plugul minţii îngroapă dorinţe,
Când vorbe-ascuţite rup legământul.
Dragostea înfloreşte în inimi curate,
Când verdele crud ne cheamă-n natură,
Când credinţa în bine în suflet renaşte,
Când primăvara de cântec răsună.
În urma mea cad haine de pe mine,
Alerg pe câmp cu pieptul dezgolit,
Mă-ndepărtez de reguli şi de lume,
Natura mă aşteaptă în templul înverzit!
Simt mângâierea vântului pe faţă,
Mă-ntind pe patul de pământ cu flori,
Aş vrea să mă trezesc în altă viaţă,
Acolo unde nu trăieşti să mori!
Privesc în zare creasta-mpădurită,
Soarele roşu merge la culcare,
Nu-i pasă de-astă lume-înnebunită,
Pierdută într-o cruntă disperare!
Respir a serii proaspătă răcoare,
Mă încălzesc cu roşul asfinţit,
Mi-e dor de somn şi de uitare,
Vreau ca să uit de unde am fugit!
Lasă-mă, lume, în haina de verdeaţă,
Căci am crescut în frunze de stejar,
Nu mă trezi în fiecare dimineaţă,
Să mă închin la falsul tău altar!
Lasă-mă, viaţă, să uit de tine-o clipă,
Să nu-mi mai ceri tribut pentru a fi,
Vreau să fiu liber, vindecat de frică,
Să am natura-n suflet şi-n priviri!
Vasile Cucu - Blog 