Spune-mi, poet drag, cum e-n eternitate, pe care stea din Univers ți s-a făcut dreptate? Te iubesc îngerii mai mult ca noi, cei ce-am rămas aici cu dorul poeziei, sau ți-ai dori să simți, din nou, fiorul dulce-al dragostei de glie?
Se schimbă-ncet natura, din verde-n ruginie, Pădurea etalează covorul său de frunze, Revine peste dealuri culoarea aurie, Revine peste noi a toamnei nostalgie.
Prefă-te-n noapte într-o stea cuceritoare, Călătorește-n voie printre alte stele, De pe Pământ, te voi considera nemuritoare Și voi închide ochii, cu visurile mele!
Nu te uita în urmă, nu regreta vreo clipă, Continuă-ți urcarea spre bolta omenirii! În pași de vals, sublim, iubirea te ridică Și îți îndrumă ochii spre farmecul luminii.
Credința în iertare ne înnobilează, Transformă omenirea într-un loc mai bun; De Paști lumina sfântă ne eliberează, Privind la lumânarea ce arde din străbuni!