Tag Archives: poet

Vis de iarna

14 feb.

Iarna3

Visăm frumos cum fulgii ne-nconjoară,

Căzuţi din albul paradisului din cer,

Visăm la timpul de odinioară,

Când ne-ncălzeam cu râsete în ger.

 

Visăm la fericirea în amintiri uitată,

Când timpul ne-aştepta să fim copii,

Visăm la bucuria de Sărbători redată,

Când la fereastră ascultam colindele târzii.

 

Visăm la noi, fără singurătate,

La începutul vorbelor de-amor,

Visăm la dialoguri spuse-n şoapte,

Când inimile noastre fremătau de dor.

 

Visăm la îngeri rechemaţi de soartă,

Veniţi pe lume ca să îi iubim,

Visăm la oameni înălţaţi prin faptă,

Veniţi să ne înveţe cum să dăruim.

 

Visăm frumos la fulgii ce coboară,

Cum se aşează peste noi cuminţi,

Simţim cum sufletul se înfioară,

Când se topesc în palmele fierbinţi!

Plugusorul „Sperantei”

31 dec.

Aho, aho, copii şi fraţi,

Părinţi, rude şi cumnaţi,

Oameni simpli adunaţi,

Staţi puţin şi nu plecaţi,

Pe site-uri nu navigaţi,

Ci cuvântul mi-ascultaţi!

 

Mâine anul se-înnoieşte,

Pluguşorul se porneşte

Şi începe a umbla,

Pe la case-a colinda:

Iarna-i grea? Ce glumă bună! 🙂

Aştept să ningă de vreo lună,

Cică iarna nu-i ca vara,

Dar pare ca primăvara!

Am avut un an nebun,

Cu 15 grade de Crăciun,

Câmpuri pline de mioare

Şi ciobani râzând la soare!

 

Ia mai mânaţi măi flăcăi,

Să se-audă peste văi,

S-o trezim pe Iarna Grea,

S-arunce cu fulgi de nea!

Sunaţi măi din zurgălăi,

Hăăăi, Hăăăi!!!

 

Anul ce s-a încheiat,

Mare lucru ne-a `nvăţat:

Cu speranţa de mai bine,

Vreme trece, vreme vine!

Pentru „sfânta” Lamentare,

S-aprindem o lumânare,

S-aşteptăm cuminţi Potopul,

Să cadă din cer Norocul!

Da, să terminăm cu munca,

Să rămânem doar cu ţuica,

Să sperăm că va fi bine,

Într-o altă Românie,

Fără hoţi şi şarlatani,

Fără fiţe şi golani,

Fără iarnă „pe uscat”

Şi cu gâtul însetat! 🙂

 

Ia mai mânaţi măi flăcăi,

Să se-audă peste văi,

Să trezim Apocalipsa,

Ca să nu-i mai simţim lipsa!

Sunaţi măi din zurgălăi,

Hăăăi, Hăăăi!!!

 

Anul Nou la uşă bate,

O să vină cu de toate,

Mai ales cu veselie

Şi cu multă „nebunie”,

C-aşa-i Românul, măi frate,

Bun la tot şi prost în toate,

Când ceva-l nemulţumeşte,

Iese-n stradă şi răcneşte,

Iar dacă e frig afară,

Stă în pat şi se „răscoală”! 🙂

Hai să nu ne agităm,

Că nimic nu rezolvăm,

Mai bine să cugetăm,

Din greşeli să învăţăm!

Să ne fie casa Casă,

Să ne fie masa Masă,

Să ne fie ţara Ţară,

Să n-o iubim doar „de-afară”,

Să ne fie viaţa Viaţă,

Daţi-o naibii de speranţă,

Căci e ultima ce moare,

De oameni în cot o doare!

Să-i facem cu toţi în ciudă,

Să nu-i mai suflăm în strună,

Să-i zicem o urătură,

Toţi, în cor, cu voie bună! 🙂

 

Ia mai mânaţi măi flăcăi,

Să se-audă peste văi,

Să trezim în noi Credinţa

De a ne-ntări Voinţa!

Sunaţi măi din zurgălăi,

Hăăăi, Hăăăi!!!

Viaţă scumpă, nu în bani,

La Anu’ şi La Mulţi Ani!

Magia iernii

20 dec.

Iarna1

Fulgii de nea se-ntorc acasă,

În anotimpul plin de bucurie,

Ar vrea să-i invităm cu noi la masă,

Ca să ne-aducă har şi armonie.

Să îmbrăcăm în alb căsuţa noastră,

S-aprindem focul şi să povestim,

Să aşteptăm copiii la fereastră,

Colinda magică în suflet s-o primim!

Fulgii credinţei se întorc acasă,

Cei rătăciţi revin la vatra lor,

Povara-nstrăinării pe umeri îi apasă,

Departe de cei dragi s-ar fi topit de dor.

Brăduţul de Crăciun să strălucească,

S-adune-n jurul său copiii fericiţi,

Cu zâmbete să-mpodobim întreaga viaţă

Şi să simţim magia de a fi iubiţi!

Sarutul vietii

30 nov.

Poza sarutul vietii

Alerg mereu pe culmile speranţei,

Sus, tot mai sus, se-ndreaptă paşii mei,

În braţe strâng văzduhul toleranţei

Şi las în urmă anii tot mai grei.

 

Apusul zilelor de vară mă încântă,

Pe creste verzi se culcă soarele flămând,

În urma lui doar liniştea mai cântă

Eternul vals al vieţii pe Pământ.

 

Pe vârf de buze simt răcoarea serii,

Uscate sunt frumoasele-amintiri;

Natura-mi dă uşor sărutul alinării,

Să uit de dorul marilor iubiri.

 

De-ai şti cât te iubesc, ah, minunată viaţă,

Pe culmile trăirii alerg să te respir;

Adorm cu tine-n suflet, tu, ultima mea soaţă,

În patul nemuririi, chemat de-al tău zefir!

 

(din volumul de poezii Sarutul vietii)

Dansând cu vântul

6 aug.

Dansez cu vântul, pe o plajă,

Sunt singur, hoinărind prin lume,

Sufletul meu, cuprins de-o vrajă,

Strigă spre valuri al tău nume.

Te-aştept să vii din zările albastre,

S-aud din mare glasul tău,

De-atâta dor şi buzele-mi sunt arse,

Doar un sărut le-ar vindeca din nou!

Tu eşti povestea vântului de vară,

Ce-mi mângâie obrajii neîncetat,

Cu tine aş dansa o viaţă-ntreagă,

Pe plaja unde timpul ne-a uitat!

Marea_IMG_3961

Evadare

10 mai

În urma mea cad haine de pe mine,

Alerg pe câmp cu pieptul dezgolit,

Mă-ndepărtez de reguli şi de lume,

Natura mă aşteaptă în templul înverzit!

 

Simt mângâierea vântului pe faţă,

Mă-ntind pe patul de pământ cu flori,

Aş vrea să mă trezesc în altă viaţă,

Acolo unde nu trăieşti să mori!

 

Privesc în zare creasta-mpădurită,

Soarele roşu merge la culcare,

Nu-i pasă de-astă lume-înnebunită,

Pierdută într-o cruntă disperare!

 

Respir a serii proaspătă răcoare,

Mă încălzesc cu roşul asfinţit,

Mi-e dor de somn şi de uitare,

Vreau ca să uit de unde am fugit!

 

Lasă-mă, lume, în haina de verdeaţă,

Căci am crescut în frunze de stejar,

Nu mă trezi în fiecare dimineaţă,

Să mă închin la falsul tău altar!

 

Lasă-mă, viaţă, să uit de tine-o clipă,

Să nu-mi mai ceri tribut pentru a fi,

Vreau să fiu liber, vindecat de frică,

Să am natura-n suflet şi-n priviri!

Traieste clipa

8 feb.

Priveşte-mă, sunt steaua care străluceşte,

pe cerul infinit sunt pentru tine,

în timpul care-ţi aparţine.

Atinge-mă, niciodată n-am fost mai aproape,

printre atâtea chipuri sunt singura oglindă,

chiar şi în întuneric sunt propria-ţi lumină.

Iubeşte-mă, azi timpul ne aşteaptă,

să fim pentru o clipă o singură fiinţă

şi să visăm că dragostea există.

Trăieşte-mă, sunt clipa efemeră,

mâine voi fi o simplă amintire,

rămasă încă în a ta privire…

Dreptatea

15 nov.

Dreptatea se târăşte pe pământul pustiit,

îngenuncheată de rănile neputinţei;

strigă zadarnic spre cerul stăpânit de vulturi,

vocea i se izbeşte de ziduri!

Unde sunt locuitorii acelui tărâm de vis,

în care omenia era regina virtuţii?

Unde sunt îngerii căzuţi din Paradis,

care s-ocrotească până la final părinţii?

Dreptatea răsuflă cu greu,

pe câmpul înnegrit de promisiuni putrezite;

aerul lumii este otrăvit,

plin de speranţe neîmplinite.

Unde o fi conştiinţa-mpăcată,

care să-i vorbească societăţii?

Unde or fi oamenii cu inima curată,

care să-i întindă o mână Dreptăţii?

Vertical

27 iul.

Am învăţat să merg cu capul sus,

Să nu m-aplec după iluzii,

Departe gândurile mele s-au tot dus,

Fugind de-ale lumii de azi infuzii!

 

Sunt un bolnav ce nu vrea ajutor,

M-am săturat de-otrava din injecţii,

Ai mei concetăţeni m-aşteaptă-n abator,

Pentru idei rebele au pregătit corecţii!

 

Mi-e trupul încărcat ca trenul într-o gară,

Car dintr-un loc într-altul a lumii nebunie,

Din casa mea de vise sunt zilnic dat afară,

Să fiu mereu eu însumi, devine utopie!

 

Merg singur pe cărarea de oameni părăsită,

În mine arde setea de-a ajunge la izvor,

Am un răspuns la întrebarea ce nu a fost rostită:

Trec vertical prin viaţă şi nu mă tem să mor!

La revedere

6 iul.

Prietene, mâinile noastre s-au strâns de despărţire,

în clipa în care timpul respira tăcut,

înghiţând cu greu tristeţea.

Prietene, ticăitul de ceas se auzea doar în inimă,

bătând tot mai puternic,

vrând să ascundă emoţia vorbelor iscusite.

Câte vorbe nespuse au rămas

ascunse după priviri neclintite?

Câte vorbe de duh, venite de Sus,

s-au oprit în văzduh înlemnite?

Doar mâna mai simte

căldura sufletului tău, învăluit în tăcere,

doar ea mai poate strânge în palmă

inevitabilul „La Revedere!”.